Danube Engineering Hub, membru fondator al consorțiului digital Wallachia eHub, a organizat împreună cu alți membri ai ecosistemului, un workshop dedicat soluțiilor digitale în cadrul Conferinței Internaționale a Geodeziei, organizată la Brașov, în perioada 16-19 martie 2022.

Evenimentul a fost co-organizat de USH Pro Business, Asociația Inter-Bio și Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export (ACEX), membri ai aceluiași consorțiu.

La eveniment a fost prezentat și programul Interreg DanuBio, organizat de Asociația Clusterelor din România (CLUSTERO) în colaborare cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prilej cu care a avut loc o dezbatere legată de adoptarea de către România a unei strategii în domeniul bioeconomiei.

Participanții la acest eveniment au avut ocazia să facă cunoștință, în cadrul unor prezentări la stand, cu oferta unor firme specializate și expozante, pe profil de geodezie și GIS, precum Heveco, Fugro sau Leica.

Am asistat la un adevărat maraton al soluțiilor de digitalizare care au acoperit domenii extrem de diverse (construcții, manufacturier, agroecologie, silvicultură, patrimoniu, reciclare, soluții integrate,etc.). Wallachia eHub își consolidează prin acest eveniment poziția de lider național în servicii de transformare digitală, concentrate pe soluții specifice unor domenii extrem de diverse. Industria 4.0, revoluția tehnologică pe care o trăim va genera o schimbare majoră de paradigmă în productivitate, eficiență, logistică, flexibilitate, interoperabilitate, modele digital-twin, test before invest, iar noi ne simțim obligați să fim în avangarda acestei campanii de digitalizare”, a declarat Costin Lianu, director general al USH Pro Business, entitate de management a Wallachia eHub.

Clusterul Danube Engineering Hub a reușit ca, în cei cinci ani de existență, să contribuie prin conferințe și sesiuni de comunicări la promovarea și dezvoltarea biotehnologiilor, la crearea premizelor dezvoltării de produse și servicii de către firmele producătoare în domeniile silviculturii și agroecologiei, precum și a firmelor specializate în realizarea culturilor silvice bazate pe soluții digitale de supraveghere cu senzori, detectare boli, evaluare masă lemnoasă și evaluare parametrii de climat zonal. Tehnologiile digitale propuse contribuie și la practicarea unui turism ecologic bazat pe biodiversitate și agroecologie. Dezvoltarea soluțiilor complexe și a aplicațiilor dedicate, echipament și soft specializat (drone, senzori de mișcare, senzori IOT), a firmelor prestatoare de servicii de teledetecție, producătoare de aparatură care să prevină coliziunea om–animal, alocarea de granturi/burse pentru tineri cercetători în vederea înlesnirii accesului (ex. prin schimb de cunoștințe) la tehnologii avansate dezvoltate la nivel internațional, identificarea și utilizarea proveniențelor forestiere valoroase, vor contribui în viziunea Danube Engineering Hub la creșterea competitivității prin asigurarea unei stabilități și productivități mai ridicate a ecosistemelor forestiere”, a declarat prof. univ. dr. Irina Gabriela Rădulescu, director general Danube Engineering Hub.

Ne bucurăm că am avut ocazia să organizăm un eveniment de ținută în contextul acestei conferințe, care reunește elita experților și tehnologiilor digitale legate de știința geodeziei. Prin Danube Engineering Hub și Wallachia eHub, am adus mai aproape de participanți serviciile esențiale ale acestui domeniu fără de care

nicio investiție modernă nu se poate iniția și dezvolta. Suntem în plin deceniu digital și suntem hotărâți ca bazele de date cu caracter geospațial să fie debutul și fundația geoserverelor care vor susține toate procesele de interoperabilitate viitoare, menite să ușureze interacțiunile, investițiile, dezvoltările și să se pună la dispoziția cetățeanului”, a declaratCostin Trandafir, Managing Director Heveco group, membru fondator al Danube Engineering Hub.

Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a două zile (17-18 martie 2022), iar în cadrul acestuia au fost prezentate: soluții digitale atractive pentru dezvoltarea sustenabilă; proiectul DanuBio; soluții folosind tehnologiile GIS; transformarea digitală în domeniul construcțiilor; monitorizarea activităților umane în zone forestiere (Monitoring environmental parameters and human influences in forest areas – MEPHIFA); interoperabilitate, provocări și soluții la nivel local; interacțiunea locală dintre administrația publică și mediul de afaceri pentru susținerea digitalizării; oportunități oferite de Strategia Dunării; soluții digitale în managementul deșeurilor la nivel de comunități rurale și urbane; managementul sustenabil al patrimoniului utilizând soluții digitale; soluții digitale în agroecologie și silvicultură; creditele de compensare a emisiilor de CO2 pentru fermieri și cooperative, o metodă eficientă de dezvoltare a agroecologiei.

Soluțiile prezentate au stârnit interesul, precum și organizarea de activități de networking și matchmaking între experți și ofertanți de servicii pe următoarele zone tematice: urbanism și planificarea teritoriului; cadastru, interoperabilitate, reciclare în economia circulară; managementul deșeurilor; construcții și patrimoniu; agroecologie și silvicultură. S-au remarcat în cadrul dezbaterilor soluțiile oferite de compania Tesagon International privind combaterea tăierii ilegale a pădurilor (proiectul MEPHIRA), cele prezentate de eAgronom privind creditele cu emisii de CO2, cele de interoperabilitate oferite de Integrisoft și cele legate de managementul deșeurilor oferite de Waste Management Solutions.

La eveniment au participat și reprezentanți ai Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Heveco, TEC Cluster, Bio Oltenia Cluster, Wallachian Heritage, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură “Marin Drăcea” (INCDS), Inter Bio, CLUSTERO și alții.