Articol de Opinie – ACEX (Asociația Centrelor de Afaceri de Export)

Într-o Românie măcinată de o criză politică cronică, unde formarea unui guvern stabil pare un exercițiu utopic, agenda publică este pe deplin confiscată de urgențele imediate. Cetățenii sunt pe bună dreptate nemulțumiți și copleșiți de probleme concrete: creșterea galopantă a prețurilor, deprecierea cursului valutar, explozia costului vieții și spectrul sumbru al înghețării salariilor și pensiilor. În acest peisaj de avarie, semnalul de alarmă tras de ACEX privind eșecul structural al sistemului de susținere a exportului sau absența unei Strategii Naționale de Export (SNE) post-2020 ar putea părea unora un lux teoretic. O temă abstractă, incapabilă să concureze cu facturile care bat la ușă.

Dar realitatea macroeconomică este necruțătoare: această paralizie prelungită a motoarelor de export reprezintă tocmai motivul de fond pentru care societatea românească ajunge, în mod ciclic, să plătească curbe de sacrificiu. Când o economie încetează să mai genereze valoare adăugată internă și nu mai exportă produse competitive de acest gen, ea devine toxic dependentă de împrumuturi externe masive pentru a finanța un consum bazat pe importuri. Nota de plată a acestor deficite structurale se întoarce întotdeauna împotriva cetățenilor, sub formă de austeritate, taxe majorate și declin al puterii de cumpărare.

Ca fost coordonator al Strategiei Naționale de Export 2005-2015, datoria mea este să fiu onest cu publicul: pe termen scurt, în haosul și blocajul politic de astăzi, nu se mai poate face mare lucru. Nicio reformă magică nu va opri inflația de mâine și niciun comitet de urgență nu va reechilibra balanța comercială în următoarele săptămâni. Însă, dacă refuzăm să privim dincolo de stingerea incendiilor cotidiene, dacă nu investim masiv și strategic în export, vom rămâne definitiv blocați în această stare îndatorată a economiei. Vom fi, în propria noastră țară, din ce în ce mai săraci, mai vulnerabili în fața șocurilor externe și profund nemulțumiți.

Sindromul foii albe și amnezia cronică a statului român

Noua inițiativă guvernamentală de modificare a cadrului normativ al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) reprezintă o ilustrare perfectă a ceea ce numim „sindromul foii albe” – o propensiune cronică a administrației centrale de a șterge memoria instituțională și de a ignora bunele practici validate în trecut, vrând mereu să o ia de la capăt fără să se uite înapoi.

În perioada 2005-2019, România a demonstrat că deține modele interne funcționale. Prin intermediul Strategiei Naționale de Export, au fost dezvoltate multe obiective strategice însă, deși scrise și perfect realizabile, nu au fost implementate. Să dăm câteva exemple:

• Centrele Regionale de Export: Construcția unei rețele teritoriale solide, prin înființarea Centrelor Regionale de Export (precum nucleele pilot de la Ploiești și Bacău), care ofereau audit structural direct, mentorat și consultanță la firul ierbii pentru companii.
• Personal extern și angajați locali: Consolidarea corpului extern prin întărirea rețelei de reprezentare în piețele terțe și cooptarea de angajați locali – experți nativi capabili să deschidă uși comerciale și să identifice distribuitori în timp real.
• Programul Passport to Export: Implementarea unor programe pilot de succes, cum a fost programul româno-elvețian Passport to Export, un adevărat accelerator care selecta IMM-urile cu potențial și le asigura un pașaport real de conformitate și branding pentru piețele internaționale.
• Dezvoltarea portalului de comerț exterior care practic a fost lăsat în paragină.
• Dezvoltarea de instrumente de susținere în țară a exporturilor.

Metodologia din spatele SNE: Planificare participativă și adaptare la context

Această memorie instituțională nu se rezumă doar la proiecte punctuale, ci vizează însuși modelul democratic și riguros prin care se construia o strategie solidă. Elaborarea SNE nu a fost niciodată un act birocratic izolat, realizat în spatele ușilor închise, ci s-a bazat pe un mecanism consultativ extins, prin grupuri de lucru interinstituționale și intersectoriale care aduceau la aceeași masă ministere, patronate, asociații sectoriale și mediul academic. Chiar dacă condițiile macroeconomice și geopolitice globale s-au schimbat radical, acest mod participativ de lucru rămâne singurul instrument valid pentru a genera politici publice legitime și eficiente.

Asamblarea opțiunilor și a considerentelor strategice nu se făcea la întâmplare, ci prin corelarea directă a resurselor interne cu analiza profundă a contextului extern – de la evoluția cererii pe piețele țintă și barierele comerciale, până la tendințele globale de tehnologizare. În plus, arhitectura strategiei refuza abordarea uniformă, de tip „o singură măsură pentru toți”, care riscă să blocheze startup-urile. Sprijinul public era calibrat fin, prin instrumente de susținere diferențiate pe grupe specifice de exportatori:

• Potențiali exportatori: Companii locale cu produse competitive, dar fără experiență internațională, pentru care suportul se concentra pe audit structural, instruire de bază și evaluarea timpurie a pieței.
• Aspiranți la export: Firme aflate la primele tranzacții transfrontaliere, susținute masiv prin programe de certificare, adaptare a produsului (Product-Market Fit) și branding.
• Exportatori dezvoltați: Jucători maturi, capabili de volum, pentru care instrumentele statului vizau facilitarea accesului pe piețe terțe îndepărtate, diplomație comercială de nivel înalt și integrarea în lanțuri globale de valoare.

Ce face noul proiect de Hotărâre de Guvern? Ignoră complet aceste abordări strategice. În loc să capitalizeze pe marginea acestora, ARICE introduce filtre discutabile de volum (vechime istorică, cifre brute de afaceri, număr de angajați pentru cei care beneficiază de un tot mai subțire program de promovare prin târguri și expoziții internaționale). Statul român va finanța probabil standuri fizice grandioase, dar mult mai puține, ocupate în special de jucători care oricum scalează la export, condamnând start-up-urile tehnologice, producătorii de nișă sau micii producători cu potențial de export, la izolare. Cu alte cuvinte, sprijinim numai pentru cei dezvoltați? Cum rămâne cu baza mai largă de export a celor cu potențial? Pe ei cum îi sprijinim?

Capcana noilor criterii de selecție: Blocaj metodologic și birocrație

Pe lângă excluderea nedreaptă a firmelor mici, proiectul de HG propus de ARICE suferă de o deficiență tehnică majoră: introduce o serie de criterii noi de evaluare pentru admiterea exportatorilor la standurile naționale care sunt, în mod practic, extrem de greu de verificat. Noul cadru normativ instituie cerințe ce pretind un aparat metodologic complex, rigid și aproape imposibil de realizat în mod obiectiv de către funcționarii unei agenții centrale decuplate de realitățile din teren, a cărei incapacitate instituțională a fost precară și înainte de acest nou tip de selecție.

Pentru a debloca această fundătură administrativă, ARICE ar fi trebuit să apeleze la instrumente moderne validate la nivel internațional, cum sunt sistemele de tip Export Compass sau matricile standardizate de Export Readiness Assessment (Evaluarea Gradului de Pregătire pentru Export). Aceste instrumente digitale și agile permit scanarea rapidă a potențialului unei firme pe baza unor metrici clare și transparente. Însă, proiectarea, testarea și implementarea unui astfel de aparat metodologic inteligent și corect ar necesita timp – o resursă pe care ARICE a risipit-o preferând să legifereze „pe genunchi”. În lipsa unui astfel de sistem bine pus la punct, noile criterii vor genera fie un blocaj total în procesul de selecție, fie vor deschide ușa largă către decizii arbitrare și evaluări pur subiective.

Lecția de benchmarking care ar trebui revizitată

În timp ce conducerea ARICE încearcă să folosească aderarea la OCDE ca o justificare diplomatică – că tot se poartă modelul – pentru a-și argumenta reorganizarea și pentru a prelua Secretariatul Punctului Național de Contact (PNC) al OCDE, agenția ar face mult mai bine să lectureze cu atenție studiile oficiale de benchmarking publicate chiar de OCDE și International Trade Centre (ITC).

Dacă ar citi aceste analize realizate la nivelul rețelei globale de Investment Promotion Agencies (IPAs) și Trade Promotion Organizations (TPOs), oficialii români ar descoperi adevăruri științifice fundamentale:

• Efectul de sufocare prin mandate multiple: Studiile OCDE demonstrează că supraîncărcarea unei singure agenții cu mandate hibride divergente (promovare comercială amestecată cu funcții rigide de reglementare, control sau secretariat cvasijudiciar) generează o diluare severă a resurselor și o scădere medie de 22% a performanței comerciale reale. Doar 1 din 4 agenții hibride declară că dispune de capacitatea instituțională de a-și exercita sarcinile duale.
• Conflictul cultural major: Agențiile care performează la nivel mondial separă strict funcția de vânzări/promovare (ofensivă) de cea administrativă și de reglementare pentru care OCDE are mandat.
• Necesitatea specializării și a instrumentelor moderne: TPO-urile europene de succes funcționează pe baza unui sistem profund diversificat și flexibil de instrumente: vouchere de internaționalizare avansate (finanțare pentru branding, avocați locali, conformitate legală, studii de piață, promovare la târguri interne și platforme inteligente bazate pe AI pentru matchmaking ghidat de date).

Modelele regionale de excelență: Cum se luptă vecinii noștri

Nu trebuie să privim spre marile economii vestice pentru a găsi modele de bune practici. Este suficient să analizăm cum funcționează organizațiile din regiunea noastră:

• Polonia (PAIH): Polonia operează peste 50 de Trade Offices globale, încadrate cu experți de piață care vânează zilnic contracte pentru companiile poloneze. Ei nu organizează doar deplasări sezoniere, ci asigură o penetrare comercială permanentă. În plus, modelul polonez a separat strict funcțiile diplomatice de cele de business.
• Cehia (CzechTrade): Prin rețeaua regională și programele de tip Export Academy, CzechTrade ia IMM-urile mici de mână, le auditează potențialul tehnic de viitor pe o piață țintă (măsurând indicatori calitativi precum Product-Market Fit) și le aduce la nivelul de competitivitate cerut prin mentorat public subvenționat.

Ce se poate face

Nu investești în export, nu ai cum să obții o creștere economică sănătoasă, nu ai cum să menții echilibrul balanțelor și, în final, nu ai cum să aduci prosperitate în casele oamenilor. Este o axiomă economică elementară. Pentru a rupe acest cerc vicios al austerității provocate de impotență strategică, ACEX consideră esențială reluarea ciclurilor strategice întrerupte de la data când s-a elaborat ultima SNE în parteneriat public-privat în anul 2015. Reforme fără o abordare strategică, consultativă pe o perioadă de câteva luni este obligatorie, iar consultările pe picior în cadrul Consiliului de Export nu pot ține locul ei.

De asemenea, considerăm că este importantă decuplarea atribuțiilor OCDE de structura ARICE. Secretariatul PNC al OCDE trebuie alocat către o structură neutră, administrativă sau financiară (cum ar fi Secretariatul General al Guvernului sau Ministerul Finanțelor), redând ARICE statutul și libertatea de a funcționa ca o agenție comercială pură, agilă, dedicată exclusiv generării de profit pentru economia națională.

Ar fi necesară și abandonarea filtrelor administrative restrictive de volum. Înlocuirea barierelor reci bazate pe cifre istorice cu indicatori tehnici moderni de evaluare a potențialului (Product Complexity Score, Product-Market Fit Index), permițând start-up-urilor din tehnologie, IT, agricultură bio sau design industrial (dar și altele) să acceadă pe piețele externe.

Nu în ultimul rând, este necesară restabilirea și diversificarea sistemului de vouchere logistice și de internaționalizare. Statul trebuie să folosească banul public prin mecanisme flexibile de cofinanțare și vouchere regionale, asigurându-se că IMM-urile cu bugete restrânse, dar cu produse cu valoare adăugată mare, pot urca pe puntea competiției internaționale. Dar și aici, cine și cum gestionează modul de acces la vouchere? Transparența totală și digitalizarea selecției, prin parteneriate cu asociațiile de profil, reprezintă singura barieră eficientă în fața favoritismului politic.

Concluzie: Dincolo de iluzia reformelor administrative

România se află într-un punct de inflexiune economică în care nu își mai permite luxul de a confunda reorganizările de fațadă cu reformele structurale autentice deși a repetat mereu acest model.  Modificarea normativă propusă pentru ARICE nu reprezintă un pas înainte, ci  o noua “coafură” ce riscă să decupleze definitiv sistemul de susținere și competitivitate la export de baza dinamică a economiei reale: întreprinderile mici și mijlocii cu potențial ridicat de inovare. Păstrarea actualei direcții va menține  perpetuarea unui model economic necompetitiv  bazat pe datorie și hiper consum  din import.

Salvarea balanței comerciale nu va veni din standuri grandioase plătite pentru corporații care nu au nevoie de subvenții, ci din reconstrucția unui ecosistem strategic bazat pe dialog, digitalizare și sprijin diferențiat. Este imperativ ca decidenții politici să abandoneze „sindromul foii albe”, să asculte vocea comunității de afaceri reunită sub egida ACEX și să înțeleagă că o economie puternică se construiește pe terenul ferm al competitivității internaționale, nu pe genunchii unei administrații sufocate de propriile contradicții.

Conf.univ.dr. Costin Lianu, președinte ACEX

Notă: Prezenta analiză și solicitările aferente sunt formulate sub egida ACEX, valorificând memoria instituțională a  colectivelor care au elaborat  Strategiei Naționale de Export (SNE) in perioada 2005-2015

Paradoxul ratingului românesc: aparent bogat, dar trăind periculos

România se află într-o situație paradoxală în logica economică. Recent, agenția Fitch Rating a reconfirmat ratingul „BBB minus”, cu un produs intern brut pe cap de locuitor care depășește media țărilor din aceeași categorie. Deși suntem o economie de convergență în UE, toate cele trei mari agenții (Fitch, S&P și Moody’s) mențin o perspectivă negativă sau limitată. Suntem „copilul problemă” care refuză să-și facă temele, bazându-se periculos pe ideea că Uniunea Europeană nu va lăsa un stat membru să eșueze?

Într-adevăr, supraviețuirea financiară imediată primează acum în fața viziunii de competitivitate, iar România este în prezent un „pacient” cu o hemoragie financiară masivă. În acest context, competitivitatea este văzută doar ca un produs secundar al stabilității: dacă nu ai bani să plătești pensiile, nici o strategie de competitivitate fără ținte asumate, bugetate și de impact nu ne va salva de la faliment.

In acest caz, vom continua să trăim periculos pe termen mediu și lung tot cârpind soluții de stingere a incendiilor și angajându-ne banii pe priorități asumate modeste și aruncând povara deficitului pe „vinovații fără vină”?

Nota de plată a neîncrederii, costuri mari pentru noi toți

Rămânerea la baza clasamentului „investment grade” nu este doar o statistică abstractă, ci o taxă invizibilă plătită de români prin dobânzi record. România se împrumută la costuri specifice țărilor din categoria „junk”, plătind cele mai mari dobânzi din UE, iar instabilitatea fiscală îi face pe marii investitori reticenți în a plasa capital pe termen lung. La ele se adaugă presiunea pe curs și inflație întrucât orice risc de retrogradare lovește în valoarea leului, scumpind importurile și alimentând scumpirile la raft. Aceste efecte ne pot „condamna la mediocritate“ dacă măsurile de consolidare fiscală continuă să fie luate doar prin creșteri de taxe (care lovesc în competitivitate) și nu prin reducerea cheltuielilor statului sau investiții în infrastructură. Economia devine tot mai fragilă, iar ratingul poate rămâne „agățat” de pragul de jos (BBB-). In aceste condiții, costul capitalului rămân mari, descurajând firmele locale să se dezvolte. Practic, mesajul agențiilor de rating este că încă suntem solvabili (ne putem plăti datoriile la dobânzi uriașe), dar asta nu ține loc de prosperitate. Valoarea criteriului de guvernanță în acest caz este doar o garanție pentru băncile externe, nu o certificare a succesului economic național. Fragilitatea instituțională și volatilitatea politică – iată motive principale pentru care România plătește dobânzi de țară din categoria „junk”.

Pentru a sparge acest cerc vicios ar trebui să ne inspirăm din ce au făcut și fac alții prin trecerea de la „pompierismul fiscal” la o strategie de competitivitate legiferată, care să funcționeze ca o ancoră trans-partinică pe 10-15 ani. România nu trebuie să inventeze roata. Există state care au transformat ratingul mediocru în unul de elită prin disciplină și viziune cum ar fi Irlanda sau Estonia care au realizat consens politic pe viziuni strategice clare obținând în timp un rating A. Polonia: cel mai apropiat model de noi are de decenii o strategie de competitivitate coerentă și corelată cu restul de strategii ale țării și a limitat constituțional datoria publică la 60% din PIB. Rezultatul? Un rating A- care le permite împrumuturi mult mai ieftine decât cele ale României.

Exista mai multe similitudini în aceste exemple: taxele nu se schimbă peste noapte. Orice modificare este anunțată cu 6-12 luni înainte. Banii din taxe se duc în cercetare, infrastructură și digitalizare, nu doar în consum și salarii la stat. În timp ce SNC propune „modernizare industrială”, guvernul aplică adesea „corecții fiscale de urgență”. Agențiile de rating penalizează faptul că strategiile noastre sunt documente care pot fi anulate de următoarea ordonanță de urgență.

Paradoxul strategiei de competitivitate: monitorizare de proces, dar nu și de impact

Agențiile pot constata doar o “implementare” de proces. Rapoartele de monitorizare nu indică o capacitate a economiei de a depăși criza deficitului. Dacă avem strategii, dar nu avem rezultate care să convingă piețele că putem reduce dependența de împrumuturi scumpe, este greu de a ieși din cercul vicios. Informațiile arată că SNC se monitorizează prin MySMIS și indicatori tehnici (SIPOCA), dar monitorizarea este una administrativă. Orice evaluator ar vrea să vadă că SNC schimbă indicatorii de competitivitate, dincolo de exercițiul administrativ de bifare a unor activități. Ne-am dori cu toții să măsurăm și să vedem succes la densitatea de IMM-uri, de start-up-uri, de firme inovative. Degeaba măsurăm număr de proiecte depuse dacă acestea nu merg în piață, ca să dăm doar un exemplu. Competitivitate pe piețe și doar intenția de inovare face diferența. Un posibil motiv de ignorare a acestor documente poate fi divorțul între succesul raportat în dosarele de finanțare și realitatea costului capitalului sau impactul de implementare pentru firmele românești. Multe apeluri sunt întârziate, rezultatele se pot da chiar și cu un an întârziere când condițiile pieței fac accesul la finanțare tardiv. Fragilitatea și inconsistența schemelor de susținere la export completează tabloul țintelor ratate, dar nu-l epuizează.Am demonstrat prin Strategia Națională de Export că avem capacitatea de a elabora strategii prin sistem consultativ public-privat, dar ne lipsește mecanismul de protecție a acestora în fața instabilității politice. Rezultatele au fost când a existat voință politică.

Mediul de afaceri poate aspira la cele mai moderne fabrici, dar dacă statul se împrumută la dobânzi de țară riscantă pentru a acoperi un deficit imens, costul creditului pentru acele fabrici devine prohibitiv.

În timp ce SNC vorbește despre „modernizare industrială”, România alocă printre cele mai mici procente din PIB pentru cercetare-dezvoltare (R&D) din Uniunea Europeană (sub 0.5%, față de media UE de peste 2%). Inovarea în România este captivă într-un cerc vicios: statul nu finanțează cercetarea aplicată, iar mediul privat, lovit de instabilitatea fiscală, preferă să investească în active sigure, nu în tehnologii riscante de viitor. Inovarea și digitalizarea sunt tratate ca proiecte cu termen de valabilitate (până la finalul fondurilor UE), nu ca priorități de stat. Această abordare fragmentată confirmă agențiilor de rating că România nu are un plan de creștere sustenabilă, ci doar o metodă de a „petici” bugetul cu bani europeni.

Digitalizarea în SNC este adesea confundată cu achiziția de hardware. Deși „bifăm” jaloane în PNRR prin cumpărarea de computere sau licențe, multe procesele rămân analogice. Interoperabilitatea bazelor de date – inima unei economii moderne – este încă un concept teoretic. Nu impresionează faptul că am cheltuit 100 de milioane de euro pe „digitalizare” dacă acei bani nu se traduc într-o colectare mai bună a taxelor, simplificare și interoperabilitate și ușurință mai mare de a face afaceri în a rezolva probleme cu statul ale fiecărui cetațean. Rezultatul? O birocrație digitalizată care costă mai mult, dar nu crește productivitatea muncii.

SNC propune o economie de înaltă valoare adăugată, dar România se află pe ultimele locuri în clasamentul DESI (Indicele Economiei și Societății Digitale). Nu poți avea o economie inovatoare când forța de muncă nu este pregătită pentru tranziția tehnologică. Fără o corelare între educație și nevoile pieței, SNC rămâne o listă de dorințe, nu un plan de acțiune.

Spre deosebire de România, statele cu rating din categoria „A” au legiferat o strategie de competitivitate din care decurg restul obiectivelor și strategiilor. Acest lucru înseamnă că bugetul național se construiește în jurul strategiei de competitivitate, nu invers.

Investițiile străine nu impresionează, în ciuda volumului crescător

O strategie bazată pe multiplicatori pentru a reduce deficitul ar necesita mutarea investițiilor către sectoare cu valoare adăugată mare și amprentă locală ridicată (producție internă de materiale, energie, IT), pentru a opri „scurgerile” de capital prin importuri.

Un punct critic în evaluare este calitatea cheltuielilor. Putem observa că, de multe ori, fondurile alocate pentru susținerea competitivității ajung să alimenteze consumul (prin importuri), nu producția internă. Trebuie să trecem de la „pot să plătesc” la „știu să cresc”. O Românie competitivă nu este una care doar absoarbe fonduri UE, ci una care utilizează SNC pentru a identifica și proteja motoarele economice (exportatorii de tehnologie, hub-urile de inovare) care pot „dilua” natural datoria publică prin export.

Creșterea fluxurilor de investiții străine directe în România nu „impresionează” pe cât ar sugera cifrele brute, deoarece structura acestora reflectă adesea o consolidare a capitalului existent sau o reacție la consumul intern, mai degrabă decât o expansiune industrială de tip „greenfield”.

O mare parte din fluxul de ISD nu reprezintă resurse financiare noi intrate în țară pentru fabrici noi, ci profituri reinvestite, multe cu scopuri operaționale. Companiile străine deja prezente își mențin câștigurile în țară pentru a-și susține operațiunile curente, ceea ce este un semn de stabilitate, dar nu de expansiune. O bună parte din capital reprezintă doar schimbarea proprietarului unor active existente (ex: achiziția unor rețele de retail sau bănci), ceea ce nu creează neapărat noi locuri de muncă sau capacități de producție. Investițiile străine tind să se concentreze pe sectoare care deservesc consumul intern, nu pe cele care produc bunuri pentru export.

În loc să ajute la reducerea deficitului, aceste investiții pot stimula importurile pentru a satisface cererea internă. Multe investiții în industrie sunt de tip „lohn” modernizat sau asamblare, unde valoarea adăugată în România este mică. Profiturile mari generate sunt ulterior repatriate (peste 10,9 miliarde euro câștigate de investitori străini în 2024).

Pentru a atrage investiții străine directe de calitate – adică acelea care aduc tehnologie, cresc valoarea adăugată și impulsionează exporturile, este nevoie de strategii mult mai eficiente. Ajutoarele ar trebui să fie mult mai rapide dat fiind efectul de multiplicare. Investitorul poate primi bani doar dacă aduce brevete sau procese de producție de ultimă generație, spre exemplu. Marii investitori pot primi stimulente dacă cumpără componente de la firme mici și mijlocii (IMM) locale. Concomitent, se pot oferi granturi firmelor locale pentru a-și ridica standardele de calitate la nivelul cerut de multinaționale. Acestea sunt doare câteva repere ale unei gândiri strategice.

Concluzie

România se află pe o muchie de cuțit. „Creierul” strategiei economice – adică abilitatea de a „urca” pe lanțurile de valoare europene sau globale în 2040 – rămâne confuz și neconvingător.Într-adevăr ,România trebuie mai întâi să înceteze să mai cheltuiască bani pe care nu îi are (deficitul), dar concomitent ar trebui să discutam despre cum să devenim o forță economică.

Fără o instituție independentă care să protejeze strategia economică de ingerințele politice incoerente și divergente, vom continua să facem „echilibristică” pe marginea prăpastiei. Ieșirea din capcana BBB- depinde de curajul de a transforma statul dintr-un agent de „colectare forțată” în unul de „multiplicare economică”. Fără acest pas, riscăm să salvăm bugetul de azi sacrificând prosperitatea de mâine. Un rating de tip BBB- cu perspectivă negativă nu este doar o notă tehnică, ci o factură de miliarde de euro plătită suplimentar de stat sub formă de dobânzi, bani care ar putea merge spre investiții. E nevoie de argumentarea faptului că un proiect de țară început de un minister și continuat de următorul (indiferent de partid) crește încrederea investitorilor.

În contextul actual, marcat de presiuni fiscale și de necesitatea de a atrage fondurile din PNRR societatea trebuie să fie tot mai deschisă către soluții care aduc stabilitate pe termen lung. O inițiativă de a pune bazele unei strategii de competitivitate bine articulate, angajante și pe termen lung, corelată cu ținte bugetare, din care să decurgă organic toate abordările strategice ale țării ar trebui să fie în centrul atenției.

Conf.univ. dr. Costin Lianu, președinte ACEX,

Fost coordonator Strategia Națională de Export 2005-2015

Evaluarea capacității de export (ECE) – Punctul de plecare obligatoriu

Conceptul central al evenimentului este abordarea strategică, planificată a unei afaceri de export în detrimentul unei abordări la întâmplare și fără o pregătire prealabilă. Prin metodologia dezvoltată de ACEX, producătorii vor trece printr-un proces de “triaj” profesional, fiind orientați către trei trasee strategice:

1. Pregătire intensivă (Traseul A): Pentru companii aflate la început de drum.
2. Consolidare (Traseul B): Pentru cei cu potențial, dar care necesită optimizarea strategiei.
3. Lansare pe piața țintă (Traseul C): Pentru companiile „Export Ready”.

Centrele regionale de export și bio-districtele

Evenimentul propune o soluție instituțională inovatoare: crearea centrelor de afaceri de export (CAE). Acestea vor funcționa ca puncte de proximitate și diagnoză, integrându-se în conceptul de bio-districte.

„Vrem ca acest eveniment să fie o busolă reală. Nu ne mai permitem să exportăm sporadic. Centrele regionale vor fi laboratoare vii unde testăm produse cerute de piața externă direct în ferme-pilot, transformând sustenabilitatea în profit,” declară Costin Lianu, președinte ACEX.

Despre organizatori:

• Inter-Bio: Organizație lider în promovarea agriculturii ecologice, axată pe crearea de lanțuri valorice sustenabile.
• ACEX: Rețea de experți specializați în consultanță de export, oferind metodologii de diagnoză și acces la piețe internaționale.

Contact Presă:

Costin Lianu, președinte ACEX și Inter-Bio

clianu@gmail.com

Înregistrare  la eveniment https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSd9VENJspQFofeNpR6P3xahBfl2uOJd6Zs2Gn5Isev3gkgAbg/viewform

Ca reprezentant al micilor fermieri din domeniul agriculturii ecologice voi reveni asupra riscului comasării forțate pentru interesele marilor investitori de a prelua materii prime din România. Deși comasarea terenurilor facilitează agricultura de mare precizie și atrage capital străin, aceasta vine cu dezavantaje structurale precum declinul comunităților, deteriorarea solurilor și a peisajului rural sau monocultura, investitorii mari tinzând spre investiții în culturi de câmp (grâu, porumb, floarea-soarelui) destinate exportului de materie primă. Este evident că acest scenariu, deja manifestat plenar, vulnerabilizează România la fluctuațiile prețurilor globale și îi afectează competitivitatea. Pe lângă asta, se va pierde în continuare biodiversitatea: exploatarea intensivă pe suprafețe imense afectează ecosistemele locale, spre deosebire de mozaicul agricol creat de micii fermieri.

Care este alternativa? Creșterea capacității de asociere a micilor fermieri, adică puterea prin asociere. Răspunsul nu este neapărat mărirea proprietății individuale, ci asocierea în cooperative și clustere. Se poate atinge astfel eficiență fără înstrăinare pentru micii fermieri care pot achiziționa inputuri mai ieftine și pot negocia prețuri mai bune de vânzare, păstrând în același timp proprietatea asupra pământului. Mai mult, se asigură acces la lanțul de valoare: un mic fermier singur nu poate livra către supermarketuri sau la export. Asociat, el devine parte dintr-un flux stabil de aprovizionare.In plus, fermele mici se pot adapta mai rapid la cerințele pieței pentru produse bio, artizanale sau de nișă (ex. plante medicinale, fructe de pădure), care au o valoare adăugată mult mai mare decât cerealele vrac, iar micii fermieri sunt actori centrali în bioeconomia locală, unde deșeurile de la o fermă devin resurse pentru alta, menținând capitalul în interiorul comunității.

Dacă studiile SWOT indică fragmentarea ca punct slab, ceea ce este o exprimare incorectă, soluția strategică nu ar trebui să fie eliminarea micilor fermieri, ci modernizarea organizării lor. Investițiile străine „sănătoase” în anii următori ar trebui să fie dirijate de către autorități, nu spre achiziția de pământ, ci spre unități de procesare locală care să colecteze de la micii producători, infrastructură logistică și de depozitare (centre de colectare) sau tehnologii de transformare digitală, inclusiv de certificare și trasabilitate pentru produsele românești, în special bio.Sprijinirea micilor fermieri autohtoni nu este un act de caritate, ci o strategie economică pragmatică pentru a evita transformarea agriculturii românești într-o simplă anexă extractivă a piețelor globale.

Tensiuni între marea exploatație și ferma mică există peste tot in lume, chiar dacă cea din urmă este recunoscută ca esențială pentru siguranța alimentară locală și biodiversitate. Deși în anul 2025, s-au adoptat măsuri de sprijin direct, implementarea lor are multe necunoscute. Plățile redistributive prin care fermele mici primesc un sprijin financiar anual crescut (până la 3.000 euro conform noilor norme PAC din decembrie 2025) pentru a rămâne viabile în fața presiunii marilor jucători, pot asigura integrarea în lanțuri scurte. Plata redistributivă de până la 3.000 euro anual poate acționa ca o plasă de siguranță, reducând riscul de abandon al terenurilor și ajutând fermele mici să acopere creșterile de costuri la inputuri..

Prin stimularea consumului local intens susținută de Inter-Bio, comunitățile devin mai puțin dependente de importurile volatile. Consumatorii au acces la produse mai proaspete, cu o amprentă de carbon redusă, sprijinind totodată biodiversitatea prin menținerea soiurilor tradiționale specifice micilor exploatații. Profitul reinvestit local susține mici afaceri conexe (procesare artizanală, agroturism), contribuind la revitalizarea satelor și la menținerea tinerilor în zonele rurale.

Dar atenție, știm că există o capacitate scăzută de accesare a programelor de finanțare de către micii fermieri, în ciuda eforturilor de simplificare, iar birocrația rămâne o provocare majoră. In proiectele de investiții apar dificultățile majore. Potrivit unei analize din 2025, doar 30% dintre agricultori au reușit să obțină finanțare europeană sau națională, în timp ce 70% nu au accesat deloc aceste fonduri. Programele anterioare au fost criticate pentru că favorizau exploatațiile mai mari, necesitând un nivel ridicat de dezvoltare prealabilă pentru a fi accesate. Mai mult, sesiunile de depunere pentru noile măsuri de sprijin, inclusiv cele pentru tinerii fermieri (cu finanțare de până la 50.000 euro), au fost lansate abia spre finalul anului 2025, iar unele vor continua în 2026 și este prea devreme pentru a evalua rezultatele concrete ale acestor noi inițiative.

Percepția fermierilor

Fermierii se confruntă în continuare cu proceduri administrative complexe. Deși au fost aduse simplificări la nivelul Politicii Agricole Comune (PAC) sau Planului Național pentru Agricultură Ecologică (PNAE), implementarea națională și cerințele birocratice,  pot crea rezistență și dificultăți, deoarece nu țin întotdeauna cont de cunoștințele practice ale fermierilor. Astfel, deși banii alocați prin plăți directe sunt absorbiți eficient de APIA, accesarea fondurilor pentru dezvoltare și investiții rămâne o provocare semnificativă pentru majoritatea fermierilor mici, din cauza barierelor birocratice cum se arată într-un studiu publicat de CECCAR (https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/doar-30-dintre-agricultori-au-reusit-sa-obtina-finantare-europeana-sau-nationala-in-2025)

Prin proiectele sale atât Asociația Inter-Bio, cât și Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export (ACEX) și-au propus să scoată micii fermieri dintr-un „con de umbră” al unui   model perdant. La nivelul Asociației Inter-Bio, dezvoltarea de ferme-pilot și rețele de consiliere, în special pe zona ecologică care să valideze modele de afaceri sustenabile pentru suprafețe mici, este ceea ce ne preocupă. Aceste ferme nu trebuie să facă agricultură de subzistență, ci agricultură ecologică și de înaltă valoare, unde prețul pe kilogram este mult mai mare, compensând lipsa suprafețelor mari. Prin intermediul ACEX (Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export), s-a promovat și pus în aplicare ideea că exportul trebuie să fie de produse cu valoare adăugată, nu de resurse brute. Micii fermieri pot accesa piețele externe doar dacă se unesc sub branduri regionale sau colective. Fără această comasare a „voinței comerciale” (nu neapărat a proprietății), mica fermă rămâne captivă pieței locale care nu oferă totdeauna prețuri corecte. România nu trebuie să aleagă între „ferme gigant” și „ferme mici sărace”. Singura cale este integrarea pe lanțuri valorice scurte și medii, unde micul producător este parte a unui sistem mai mare (cluster) care îi asigură procesarea și desfacerea, păstrându-i în același timp autonomia terenului. Iar investitorul străin ar trebui condiționat din start să intre în acest model, să producă și să proceze în România, să se insereze pe lanțurile locale pentru consumatori naționali și internaționali.

Conf.univ. dr. Costin Lianu, președinte Inter-Bio și ACEX

În acest context, studiul poate fi perisabil pe termen scurt spre mediu. Motivul este, desigur, atât perenitatea datelor, cât și dinamica accelerată a piețelor și transformările majore din lanțurile globale, generate de tehnologie și de contextul geopolitic.

Ca fost coordonator a Strategiei Naționale de Export, strategie care a acordat o importanță semnificativă legăturii strânse ISD-exporturi, remarc faptul că analiza ARICE este extrem de lapidară. De ce ar fi important să analizăm mai bine? Ar fi necesara o examinare mai profundă, deoarece evaluările bazate doar pe o fotografie de moment pot răspunde parțial la „ce?”, dar mult mai puțin la „de ce?” și „cum?” atragem investiții.  Asta ar fi fost rolul ARICE. Fără un astfel de instrument instituțional nu este clar în ce domenii dorim să atragem investiții. Mai există și un unghi ignorat:  o instituție de acest tip ar trebui să actualizeze constant datele și să prioritizeze specificul dat de un anumit interes național pentru a atrage tehnologii de vârf.

Analiza oportunităților prin prisma exportului cu valoare adăugată înseamnă a căuta diamantele în investiții străine — produse de nișă, inovative, cu marje ridicate —, și nu cele care vin și singure, precum retailul și tot ce înseamnă valorificarea faptului că avem volum la consum sau forță de muncă ieftină, aspecte care au dominat cazurile de succes ale majorității investițiilor străine.

Ori, diamantele vin în mediul portant de afaceri, în jurul centrelor de cercetare și inovare autohtone sau clusterelor de IMM-uri inovative. Dacă ne uităm însă la indicatorii de inovare și de digitalizare sau la densitatea IMM-urilor, este puțin probabil să ne rupem de modelul pasiv instituțional și puțin bazat pe inovare și mediu de afaceri neprielnic în care ne aflăm atunci când atragem investiții.

Este o analiză de moment, însă până la valorificarea reală a oportunităților, traseul este la noi semnificativ mai lung decât în alte state.

Un alt aspect care merită subliniat este analiza SWOT din studiu, care precizează că fragmentarea terenurilor agricole și numărul mare de mici fermieri ar fi puncte slabe. Aceasta poate fi valabilă pentru investitorii interesați de achiziția unor suprafețe extinse, categorie deja bine reprezentată în agricultura românească. Întrebarea reală este alta: ne dorim comasare pentru a facilita vânzarea către aceste grupuri sau vrem să consolidăm și să sprijinim micii fermieri autohtoni, care mențin diversitatea și reziliența sectorului?

Conf.univ.dr. Costin Lianu,

Președinte ACEX – Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export

Coordonator Strategia Națională de Export 2005-2015

Reprezentanții ACEX (Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export) au participat la Forumul de Business EUMMAS 2025, găzduit de “Universiti Teknologi MARA” (UiTM) din Kuala Lumpur. Evenimentul a fost axat pe tema “Conducerea progresului global prin inovație durabilă și tehnologie incluzivă (Driving Global Progress Through Sustainable Innovation and Inclusive Technology)” și a reunit lideri din mediul academic, guvernamental și de afaceri din întreaga lume. Invitat de onoare a fost președintele grupului Halim Mazmin domnul Tan Sri (Dr) Halim Mohammad, care a tinut discursul principal și a oficiat deschiderea  Conferinței EUMMAS.

Prezența ACEX la acest eveniment de anvergură internațională a fost notabilă înscriindu-se în preocupările organizației de a extinde colaborările strategice cu centre de export din Asia de Sud-Est. Reprezentanții ACEX au fost implicați activ în panelurile dedicate cooperării dintre mediul de afaceri și sectorul public, contribuind la schimbul de bune practici în domeniile digitalizării, sustenabilității și inovării.

În marja Forumului de Business, reprezentanții ACEX au avut o întâlnire cu Tan Sri Halim Mohammad, fondator și președinte executiv al Halim Mazmin Group, un conglomerat malaezian cu activități în domeniile shipping, aviație, educație, turism și ospitalitate. Fondator al Halim Mazmin Group, Tan Sri Halim Mohammad este una dintre personalitățile de referință ale mediului de afaceri malaezian. Grupul său include Halim Mazmin Berhad (HMB) – companie de shipping și logistică maritime, HM Aerospace – școală de aviație cu peste 1.200 de piloți formați, Meritus University – universitate maritimă inovatoare, cu campusuri plutitoare, Bella Vista Resorts – lanț hotelier cu locații în Langkawi, Koh Lipe și Lombok.

Discuțiile au vizat promovarea exporturilor românești în Asia de Sud-Est și posibilitatea unui parteneriat pentru digitalizarea IMM-urilor. Întâlnirea a avut loc într-un context favorabil dezvoltării relațiilor economice bilaterale și consolidării cooperării transcontinentale între ecosistemele de inovare din România și Asia. Președintele EUMMAS, Prof. Dr. Mile Vasić, prezent la întâlnire, a apreciat inițiativele ACEX, inclusiv cele de promovare ale Centrului European de Inovare Digitală Wallachia eHub, cu care ACEX  are acord de parteneriat.

„Participarea ACEX la EUMMAS A2S 2025 și dialogul cu lideri internaționali, precum Tan Sri Halim Mohammad, reconfirmă angajamentul nostru de a promova expertiza românească pe piețele globale. Prin implicarea activă în cadrul rețelei EUMMAS Academic & Business Consortium, ACEX contribuie la dezvoltarea parteneriatelor strategice în domeniul digitalizării, inteligenței artificiale și sustenabilității, deschizând noi canale de colaborare cu ecosisteme asiatice de business și inovare. Consolidarea relațiilor economice și academice cu Asia reprezintă o direcție strategică pentru dezvoltarea sustenabilă și digitalizarea IMM-urilor din România. Pe lângă ACEX am reprezentat și Wallachia eHub, ca centru european de digitalizare precum și Inter-Bio, living lab european din rețeaua Enoll. Am invitat pe distinsa personalitate Tan Sri Halim Mohammad să dezvolte un forum de afaceri în România, acesta fiind interesat în cooperari atât în cercetare, cât și în domeniul afacerilor”, a declarat prof. univ. dr. Costin Lianu, președinte ACEX și coordonator Wallachia eHub.

Pe perioada cât a fost președintele MATRADE, echivalentul malaezian al instituției de stat pentru promovarea exportului. dl. Tan Sri Halim Mohammad a avut inițiative valoroase precum:

Incoming Buying Mission – International Sourcing Programme ( un sistem de business matching specializat, care aduce cumpărători internaționali în contact direct cu exportatorii din Malaysia) un pilon central al strategiei de promovare a exporturilor.

Dezvoltarea MIHAS – Malaysia International Halal Showcase – Sub conducerea sa, MIHAS a devenit cel mai mare târg comercial halal din lume, consolidând poziția Malaeziei ca lider global în industria halal.

Diversificarea piețelor de export , Promovarea incluziunii, un susținător activ al implicării femeilor în comerțul internațional, prin programe dedicate și sprijin instituțional.

Conexiuni internaționale în logistică și transport maritim – accesul Malaeziei la rețele globale de logistică și transport.

Conf. univ. dr. Costin Lianu

Președinte Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export-ACEX

ACEX

Totuși, istoria protecționismului ne învață că unele țări, prin exportatorii lor dar și prin politici de susținere, se pot adapta la dinamica schimbătoare a comerțului în perioade de protecționism sau tensiuni geopolitice. Deși războaiele comerciale au drept obiectiv protejarea industriilor naționale, ele duc adesea la costuri mai mari pentru consumatori și la întreruperi în lanțurile globale de aprovizionare. Aceste costuri sunt asumate prin politici care percep liberul schimb drept o amenințare la adresa industriilor naționale și a locurilor de muncă, așa cum s-a observat în politicile protecționiste promovate de administrația Trump.

Într-o analiză destul de sumară, în acest moment putem observa că restricțiile la export și tarifele de import vor afecta semnificativ și mai mult exportatorii de produse alimentare, atât materii prime, cât și produse procesate, conducând la creșterea prețurilor și acces limitat pe piețele internaționale. De asemenea, producătorii de componente auto vor resimți incertitudinile pieței. Efectele negative se vor observa și la producătorii de subansamble și echipamente unde există dependența de componentele importate. În industriile textile, mobilă și construcții se văd deja tarife mai ridicate pentru materiile prime și produsele finite. Această perturbare economică va impune investiții în tehnologie, inovare și diversificarea piețelor externe. Totuși, având în vedere impredictibilitatea mediului de afaceri, o astfel de adaptare strategică este dificil de implementat pe termen scurt.

La nivel european, strategia „Europa globală”, bazată pe liberul schimb, poate intra în epoca  „Fortăreața europeană”, care pune accent pe dezvoltarea unor lanțuri de aprovizionare mai scurte, centrate pe spațiul comunitar, în detrimentul lanțurilor globale promovate anterior de Comisia Europeană. Cu toate acestea, raportul Draghi a demonstrat imperfecțiunile pieței unice europene, afectate de numeroasele ei barierele economice naționale și de recrudescența naționalismului economic, care a fost mereu „frânarul tăcut, dar consistent„, factori care au frânat dezvoltarea unui spațiu economic european unitar.

Piețele mari, precum cele ale SUA și Chinei, vor atenua efectele protecționismului prin capacitatea lor de scalare rapidă a afacerilor. Administrația Trump pare să mizeze pe acest avantaj ca factor declanșator al noului val de protecționism, în timp ce Uniunea Europeană riscă să devină veriga slabă a acestui trio protecționist.

Pentru exportatorii români, în special pentru IMM-uri, provocările sunt și mai mari față de cei din vest. Economia românească este puternic ancorată în lanțurile europene de producție, având preponderent rolul de subcontractor cu valoare adăugată redusă. Inserția în segmente de lanț cu valoare ridicată a fost dificilă până acum și va deveni și mai complicată în actualul context geopolitic și economic.

Fără o Strategie Națională de Export și un program solid de sprijin și promovare a exportatorilor români, efectele negative vor fi resimțite mult mai puternic în România decât în alte țări membre ale Uniunii Europene. În acest context, inovatorii de succes, câți vor fi ei, vor fi tentați să-și dezvolte afacerile pe alte meleaguri, reducând șansele economiei românești de a deveni un jucător competitiv pe piața globală.

Conf. univ. dr. Costin Lianu

Președinte Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export-ACEX

ACEX

Website: https://acex.ro/

Aceste parteneriate urmăresc să stimuleze colaborarea în cadrul proiectelor Erasmus+ și să sprijine dezvoltarea de centre de inovare digitală, având în vedere implicarea celor două universități românești semnatare în proiectul Wallachia eHUB (WEH), un centru de inovare digitală aflat în plină expansiune.

În cadrul misiunii, au fost stabilite contacte între Asociația Română pentru Industria Electronică și Software (ARIES), asociația Inter-Bio, membre ale consorțiului PROSME, și  reprezentanți ai Oficiul Enterprise Europe Network (EEN) din Albania, coordonat de Centrul de Promovare a Competitivității, precum și cu Ministerul Cercetării din Albania, consolidând astfel relațiile între instituțiile și organizațiile CDI  din cele două țări. Totodată, s-au pus bazele unor viitoare colaborări între companii  și organizații din România și Albania în domenii cheie precum turismul rural și ecologic, servicii și tehnologii în domeniul sănătății, comunități inteligente, petrol și gaze, agroecologie și energii regenerabile.

Misiunea economică a fost susținută de Ambasada României la Tirana, Biroul de Promovare și Cooperare Economică Tirana (BPCE) și de rețeaua Enterprise Europe Network (EEN), evidențiind angajamentul constant al autorităților române de a sprijini dezvoltarea colaborărilor economice și academice în regiune.

„Am fost profund impresionați de interesul manifestat de mediul de afaceri, academic și de cercetare din Albania în dezvoltarea de parteneriate cu România. Colaborarea între universități joacă un rol esențial în consolidarea relațiilor bilaterale, iar transformarea digitală, sectorul energetic, domeniul medical dar și agroecologia sunt principalele arii de colaborare viitoare. Suntem încrezători că putem contribui la dezvoltarea unui centru de inovare digitală în Albania, la standarde europene, având în vedere experiența și know-how-ul acumulat de partenerii din consorțiul WEH”, a declarat Costin Lianu, Prorector Relații Internaționale al Universității „Spiru Haret” și președinte ACEX.

Aceste inițiative reflectă angajamentul nostru de a sprijini dezvoltarea unui ecosistem inovator, bazat pe colaborarea între instituții academice, autorități publice și sectorul privat, pentru a răspunde provocărilor actuale și viitoare ale societății globale.

ACEX

Website: https://acex.ro/

Email: office@acex.ro

Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export (ACEX), prezentă la eveniment ca structură suport a dezvoltării exportului, în baza mandatului primit de la Centrul Internațional de Comerț de la Geneva, a transmis în cadrul reuniunii mesajul: „Consiliul de Export al României a rezistat probei timpului, fiind remarcabilă frecvența lunară a întâlnirilor și paleta de teme abordate, fiind, din acest motiv, un etalon la nivel internațional.”

„Am fost onorat să particip și să primesc placheta aniversară, ca fondator al consiliului și coordonator al Strategiei Naționale de Export timp de 10 ani, până în 2015. Am avut privilegiul să fiu în centrul acestei deveniri atât ca reprezentant guvernamental până în 2015 cât și ulterior, ca parte a sectorului academic și asociativ. Reîntâlnirea cu cei care au pus bazele și au continuat menținerea parteneriatului m-a convins că am contribuit la o tradiție care s-a datorat persistenței și viziunii unor membri ai consiliului, atât din partea publică cât și din partea privată, membri care au fost evocați și apreciați corespunzător. Fără o legiferare a consiliului, acum 20 de ani, nu ar fi rezistat probei timpului având în vedere complexitatea problematicilor de export. Ar trebui ca la acest moment aniversar să reflectăm mai mult la semnalele date de membrii consiliului în acest veritabil forum de export. A trecut proba timpului, urmează proba unei permanente adaptări la noile realități ale piețelor precum tranziția verde și digitală a piețelor, dinamica geopolitică ș.a. Fără un dispozitiv modern de susținere a exporturilor, o strategie națională care să țină seama de aceste noi provocări și să ofere unei instituții puternice și funcționale guvernamentale instrumente eficiente de susținere, parteneriatul dezvoltat prin Consiliul de Export acum 20 de ani, nu va ține pasul cu noua economie globală” a declarat Costin Lianu, Președinte ACEX și Prorector Universitatea Spiru Haret.

Conf.univ.dr Costin Lianu, președinte Acex, transmițând mesajul ITC Geneva și primind placheta aniversară în calitate de fondator al Consiliului și coordonator Strategia Națională de Export 2004-2015

USH Pro Business

Evenimente, Comunicare și Internaționalizare

www.ushprobusiness.ro

Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export (ACEX)

https://acex.ro/

office@acex.ro

Conform analizelor centrului bazate pe lunga sa experiență în domeniu, organizațiile și instituțiile joacă un rol esențial în asigurarea, prin servicii de calitate, a competitivității companiilor naționale. Unele dintre aceste instituții sunt implicate direct și evident în susținerea exportatorilor și includ organizații de promovare a comerțului și investițiilor, camere de comerț și asociații sectoriale. Altele sunt mai puțin evidente și directe în sprijinul lor, dar la fel de importante, precum instituțiile financiare, autoritățile de transport și logistică, instituțiile de învățământ și cercetare, centre și clustere de inovare și multe altele. Împreună, aceste instituții joacă un rol central în stimularea competitivității și a creșterii. Provocările cu care se confruntă astfel de organizații și instituții sunt multiple. Acestea trebuie să navigheze prin peisaje de reglementare complexe sau diverse agende politice mai mult sau mai puțin favorabile, să ocolească lacunele de infrastructură și să se ocupe de resursele limitate și de accesul la expertiză. În ciuda acestor provocări, ele se străduiesc să reducă diviziunile, să consolideze reziliența și să lanseze inițiative care să împingă țările către competitivitatea comerțului internațional. Cu toate acestea, calea este plină de obstacole, cum ar fi schimbările frecvente de conducători, schimbarea obiectivelor și priorităților ministeriale și climatul politic volatil. Aceste organizații sunt obligate în permanență să se adapteze și să își realinieze strategiile. Uneori, organizațiile se găsesc prinse într-un paradox în care, din neatenție, devin propriile lor pietre de poticnire. În loc să armonizeze eforturile și să abordeze în mod colectiv lacunele în furnizarea serviciilor, unele pot contribui la ineficiențe prin duplicarea funcțiilor care există deja. Un scenariu ideal ar presupune ca toate instituțiile să lucreze sincronizate în vederea atingerii unor obiective comune. În realitate, lipsa de coordonare duce adesea la rezultate contraproductive. Consecințele unei rețele disfuncționale de sprijin pentru comerț și investiții sunt semnificative, inclusiv reducerea investițiilor străine directe, scăderea competitivității exporturilor, costuri mai mari ale tranzacțiilor, integrarea limitată în lanțurile valorice internaționale, accesul redus la piețele internaționale, un brand de țară subminat și reducerea  antreprenoriatului și a startup-urilor orientate spre export.

Ca urmare analizelor de mai sus oferite de ITC, centrul conchide că în multe țări întreprinderile suferă pentru că nu primesc serviciile de calitate de care au nevoie și implicit țara respectivă suferă deoarece oportunitățile ratate duc la pierderea câștigurilor valutare. În ultimă analiză cetățenii suferă, deoarece nu se creează oportunități de angajare sau de reducere a deficitelor comerciale. Din acest motiv primul imperativ pentru succesul comerțului internațional și al competitivității este o rețea de sprijin pentru comerț și investiții care funcționează.

„În contextul descris mai sus, dezbaterea a fost extrem de interesantă și utilă pentru că a cartografiat cauzele constrângerilor și a dus la o mai bună înțelegere a provocărilor cu care se confruntă organizațiile care este esențială pentru conceperea unei rețele de sprijin comercial care să funcționeze. S-a pus accent atât pe ce doresc și au nevoie întreprinderile și dacă sunt nevoile satisfăcute de către rețea, dar și pe utilitatea distincției între dorințe și nevoi și dacă sunt instituțiile pregătite să facă față provocărilor de astăzi și de mâine. De asemenea, s-au căutat soluții la chestiuni precum asigurarea colaborării (mai degrabă decât concurența) între organizații de sprijin. Au fost căutate soluții privitoare la modalități de măsurare a colaborării sau eliminarea duplicării între organizații pentru a asigura un lanț valoric instituțional care funcționează. În acest sens, experienta ACEX relevă că, la nivel regional, local cel puțin, există premisele unei mai bune colaborări măsurabile prin satisfacția exportatorilor prin soluția one-stop-shop” a declarat prof. univ. dr. Irina Gabriela Rădulescu, vice-președinte Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export (ACEX), expert CAE Ploiești 2018-2019.

 „Un moment important al dezbaterii a fost legat de menținerea continuității strategice, reieșind faptul că succesul este un efort continuu și pe termen lung. Agenda este adesea stabilită de persoane care au o orientare pe termen scurt – miniștri și chiar șefi de organizații care sunt adesea numiți de aceiași miniștri. În aceste condiții, s-a dezbătut modul în care cadrul de reglementare poate să sprijine continuitatea. Am putut prezenta, în calitate de speaker faptul că experiența românească de creare prin lege, la 1 aprilie 2004, exact acum 20 de ani, a Consiliului de Export, a fost o soluție românească de menținere a continuității, fapt confirmat ca bună practică de ITC Geneva. Chiar dacă coerența între entitățile din sectorul public și cel din sectorul privat a fost ades precară, Consiliul de Export legiferat, nu a putut fi îndepărtat. Desigur că sectorului privat îi revine un rol important pentru a asigura menținerea integrității rețelei, dar îi este foarte greu să ghideze singur agenda națională. Sunt multe probleme cu încărcătură politică, iar disfuncționalitățile în mecanismele de susținere prin pasivismul autorităților la adresa unei strategii de export care să orienteze rețeaua poate deveni descurajantă. Din păcate, deși invitate, autoritățile române nu au desemnat pe nimeni să participe la dezbatere. Din perspectiva ACEX, dezvoltarea de mecanisme de cooperare ale rețelei private atât la nivel regional cât și național, poate acoperi anumite goluri ale serviciilor publice, chiar dacă acest lucru nu este optim ca strategie națională de export” a declarat conf.univ. dr. Costin Lianu, președinte Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export, director general USH Pro Business, coordonator al SNE 2005-2015 și inițiator al creării în 2004 a Consiliului de Export.

Un aspect remarcabil al conferinței a fost ancorarea în economia digitală. S-a desprins concluzia că utilizarea tehnologiei informației ar putea raționaliza, organiza, sincroniza și măsura activitatea instituțiilor din rețea. ITC Geneva a fost, în ultimele decenii, un partener de profil înalt al guvernului român, pentru organizarea dispozitivului de susținere națională a exporturilor în România.  

USH Pro Business 

Evenimente, Comunicare și Internaționalizare  

www.ushprobusiness.ro

ACEX

Website: https://acex.ro/

Email: office@acex.ro